O agendă-jurnal creată special pentru a ne ajuta să ne îndeplinim dorințele, să finalizăm ceea ce am început și să nu ne mai „trezim” în noiembrie că a trecut anul și „iaaar nu am reușit să fac ce mi-am propus la începutul anului”. Acum nu mai avem nicio scuză! :D
Jurnalul conține (pe lângă instrucțiuni):
-pagini pentru definirea proiectului/dorinței noastre
-pagini dedicate pentru clarificarea resurselor necesare, organizarea și împărțirea pașilor pe care trebuie să-i parcurgem, distribuirea lor în timp și viziunea asupra unui an
-48 de deschideri săptămânale,
-pagini dedicate organizării acțiunilor necesare la începutul fiecărei luni, dar și reflecției la finalul lunii.
-un spread de final de an, cu întrebări esențiale legate de parcursul proiectului
-mici fraze din loc în loc, care să ne mențină motivați, fără a fi copleșitoare. Nu sunt citate mărețe, ci lucruri pe care le-am învățat de-a lungul timpului și am considerat că e potrivit să le dau mai departe în acest cadru.
-în total, 156 de pagini calitative (am testat personal hârtia ca să mă asigur că nu se vede pixul prin ea de pe o parte pe cealaltă)
-semn de carte textil
Agenda este nedatată, astfel poate fi folosită în orice perioadă a anului.





