„Nu ne temem niciodată de vag, ci doar de precis. Îmi imaginez un omuleț care îmbracă o togă și care îmi rostește sentința. Totul aici e precis: judecătorul, vina, sentința. Răspunderea mea este de asemenea precisă, dar e mică, iar consecințele nu sunt ultime. Și totuși teama mea e teribilă și fac tot ce pot pentru a nu ajunge în fața omulețului în togă. Stăm față în față cu viața noastră sau cel care ne-a făcut concesia libertății. Totul aici e vag: judecătorul, vina, sentința. Dar răspunderea aici este maximă, iar consecințele sunt strivitoare. Și totusi aici teama rămâne, la rândul ei, vagă. Ne temem mai mult de judecătorul de cartier decât de Judecătorul Suprem. Suntem gata să riscăm oricând damnarea în locul unei condamnări de câteva luni.Această carte despre limită este o apologie a vagului. Lucruri vagi, poate cele mai vagi, sunt omul, Dumnezeu, libertatea. Vagul este opusul precisului. Vagul este ceea ce rămâne după traversarea unui spațiu populat cu limite. Limita îl închide pe om mai întâi în spațiul precisului. Problema este cum să parcurgem apoi treptele precisului, pentru a ajunge la lucruri vagi.“ (Gabriel LIICEANU)