Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă
      Emergenta

      Emergenta

      0.0 / 10 ( 0 voturi)

      Limba:
      Romana
      Durată:
      9:22 ore
      Lectura:
      Traian Maicanescu
      Data publicării:
      2020
      Suport:
      CD MP3
      Cod de bare:
      9786069135440
      Descriere

      Emergența. Șapte pași pentru a-ți schimba radical viața / Emergence: Seven Steps for Radical Life Change de Derek Rydall este audiobookul de care ai nevoie dacă simți că lucrurile nu decurg așa cum ți-ai dori în viața ta. Derek Rydall te va ghida pe tot parcursul audiobookului să îți găsești propria viziune de viață, să îți creezi un plan, să vindeci ceea ce ți-a împiedicat progresul până acum și să rămâi pe drumul cel bun – indiferent ce s-ar întâmpla.

      Emergența este povestea unui fost actor, care, după ce a dat de două ori nas în nas cu moartea se retrage pentru a reflecta, încercând să își găsească adevăratul drum și sens în viață. După câțiva ani în care meditează, limitând la maximum legăturile cu lumea exterioară se hotărăște în final să devină coach spiritual. Însă, când totul pare să meargă foarte bine, are o revelație. Ajunge la concluzia că întregul model de dezvoltare personală este greșit. Astfel ia naștere Legea Emergenței:

      „În esență, am înțeles că întregul model de dezvoltare personală era greșit. Nu trebuie să „atragem” nimic, pentru că nu ne lipsește nimic. Nu avem nevoie să ne perfecționăm, deoarece Sinele nostru este deja întreg. Așa cum stejarul este deja prezent în ghindă, tot ceea ce trebuie să fim și tot ceea ce avem nevoie pentru a ne împlini se află deja în noi – un tipar perfect și un scop divin. Și, precum stejarul care se naște din ghindă, acest potențial înnăscut apare de la sine atunci când condițiile sunt propice.”

      Derek Rydall este un fost actor, pe care „întâlnirea” cu moartea în timp ce făcea snorkeling într-un recif de corali l-a determinat să își caute adevărata menire în viață și să nu-și mai irosească energia făcând lucruri în care nu se regăsea cu adevărat. A renunțat la actorie, a meditat, a studiat pentru a deveni preot, a vrut să se călugărească și în cele din urmă și-a găsit împlinirea activând ca și coach spiritual. Astfel a ajuns să consilieze directori din companii de top și profesioniști din industria entertainmentului dar și oameni obișnuiți pentru a-i ajuta să ducă o viață mai plină de pasiune și de semnificație. Misiunea lui Derek Rydall este să te ajute să îți găsești adevărata identitate și să îți împlinești destinul pentru că, așa cum a spus Gandhi, trebuie să devii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Bineînțeles, în realitate ești deja schimbarea pe care vrei să o vezi... dar trebuie să știi și tu asta.

      Cele șapte etape ale Emergineriei, pe care autorul le descrie pe parcursul audiobookului te vor ajuta să faci o călătorie în interiorul tău și să descoperi cine ești cu adevărat și ce îți dorești să faci cu viața ta:

      1. ETAPA ÎNTÂI: Privește viziunea completă;

      În această etapă vei descoperi ce este emerginația și cum te poate ajuta ea să îți scoți la iveală adevărata viziune în legătură cu persoana care ești cu adevărat și motivul pentru care trăiești. Acum va trebui să îți definești foarte clar dorințele și obiectivele, fiind foarte sigur de lucrurile pe care vrei să le ai și să le realizezi. Partea cu adevărat interesantă va fi cea în care vei constata că anumite lucruri nu ți se vor mai părea la fel de interesante după ce vei descoperi adevărata motivație care se află în spatele dorinței de a le avea. Astfel:

      „Toate dorințele false bazate pe motive false dispar, iar ceea ce rămâne este drumul adevărat pe care ești menit să mergi.”

      Ulterior autorul te va ghida să îți imaginezi, fără niciun fel de limite, viața visurilor tale. Vei vizualiza cea mai înaltă viziune a vieții tale, dându-ți posibilitatea să vezi și să simți ceea ce îți dorești cu adevărat din adâncul inimii. În ultimă instanță vei elabora Declarația Viziunii care îți va folosi în toate celelalte etape, sau, pe care poți să o reduci pur și simplu la „mantra emergenței”, un sunet, un cuvânt sau o frază care conține esența energetică a viziunii tale. La sfârșitul acestei etape vei fi pregătit pentru schimbare știind exact cine ești și ce vrei să devii.

      2. ETAPA A DOUA: Cultivă condiții armonioase.

      În acest capitol autorul te dirijează să creezi o strategie care să îți pună viața în concordanță cu viziunea ta cea mai înaltă, la nivel conștient și inconștient. Acesta este scopul principal al capitolului de față – și al întregii cărți, de altfel.

      Potrivit autorului: „la nivelul sufletului, dacă obții ceva în lumea aceasta, dar nu evoluezi spiritual, nu ai obținut nimic. Este un non-eveniment. În termeni mai generali, dacă treci prin viață obținând numai bunuri materiale, fără să-ți transformi ființa interioară, atunci ai trăit o non-viață.”

      De aceea vei fi ghidat să identifici cei trei stâlpi ai sufletului și-ți vei folosi viziunea pentru a descoperi cum te-ai simți și cine ai fi, dacă ai trăi-o pe deplin. Vei fi îndrumat să devii un „mistic la minut” practicând meditația considerată a fi unul dintre cele mai puternice instrumente spirituale pentru a intra în legătură cu Dumnezeul ființei tale și pentru a cultiva condițiile potrivite pentru emergență. De asemenea vei învăța să practici recunoștința, notând cu conștiinciozitate zilnic, toate acele lucruri pentru care trebuie să mulțumești.

      În final vei descoperi că:

      „Una dintre cele mai mari schimbări care are loc în conștiința noastră când lucrăm la cultivarea condițiilor armonioase pentru emergență este că trecem de la anticiparea binelui viitor, de la teama de un rău viitor sau de la împotrivirea față de condițiile actuale – la o participare mai mare la binele spiritual care se află mereu aici așteptându-ne recunoașterea.”

      ETAPA A TREIA: Creează planul cuantic

      „Să faci o prioritate maximă din faptul că ceea ce gândești, ce vorbești, la ce te concentrezi și ce faci să fie în acord cu cine ești și intenționezi să fii cu adevărat. Dacă ești atent la acest lucru, chiar dacă nu faci totul „bine”, tot vei progresa. După cum spune vechea axiomă metafizică: Cel care greșește în gândire poate să facă lucrurile bine și până la urmă tot greșite vor fi; dar cel care gândește cum trebuie poate să facă toate lucrurile greșit și până la urmă vor ieși bine.”

      În această etapă vei învăța să folosești planificarea cuantică definită astfel:

      „Ceea ce face ca această planificare să fie „cuantică” este faptul că nu se referă la a obține ceva, la fel cum nici ghinda nu trebuie să obțină un stejar; se referă la crearea unei structuri a vieții ce reflectă planul sufletului nostru (drumul dorinței noastre divine) și îi susține emergența – asemenea unei structuri pe care un grădinar o pune în jurul unei plante tinere pentru a sta dreaptă, pentru a-i da formă și pentru a o ajuta să crească. ”

      Cu alte cuvinte ceea ce face ca această planificare să fie cuantică și nu un simplu plan obișnuit este faptul că planul cuantic ia naștere în noi referindu-se în aceeași măsură la cine plănuiești să fii, precum și la ce plănuiești să faci. În modelul Emergenței, scopul stabilirii obiectivelor nu este să obții mai mult „din afară”, ci să scoți la lumină mai mult din ceea ce se află în tine.

      Acum este momentul să iei o pauză de la toate celelalte lucruri care te țin în mod normal ocupat și să îți acorzi timp pentru tine. Timp pentru a întocmi un plan în vederea împlinirii celei mai înalte viziuni ale tale. Este necesar să faci asta, pentru că, după cum spune autorul: „Dacă nu trăiești după planul tău, vei trăi după planul altcuiva. Și dacă nu trăiești viața pentru care te-ai născut, atunci nu ți-o trăiești deloc.”

      ETAPA A PATRA: Dăruiește ceea ce pare să lipsească

      A venit momentul pentru a înțelege faptul că toată nefericirea ta nu provine din ceea ce nu ai, ci, din ceea ce nu dăruiești, pentru că, spune autorul:

      „În Occident, avem mai multă abundență decât oricând în istorie, și totuși suntem unii dintre cei mai nefericiți oameni de pe planetă. Nu poți avea niciodată destul din ceea ce nu îți trebuie cu adevărat. De fapt, nu poți potoli niciodată acea foame insațiabilă prin „obținerea” unui lucru. Deoarece deja ai totul, numai dăruind poți avea. Numai lăsând lumina din tine să strălucească îți poți lumina propria viață.


      În Emergență, să dăruiești înseamnă să primești.


      Marea inversare nu este numai să realizăm că tot ceea ce avem nevoie se află înăuntrul nostru, ci să ne dăm seama în același timp că tot ceea ce avem nevoie este de natură spirituală.”

      Tot în acest capitol vei înțelege că unul dintre cele mai generoase lucruri pe care le poți face pentru altă persoană este să-i dai voie să-ți dăruiască, pentru că altfel:

      „Când cineva nu permite energiei să circule spre el, ciclul este incomplet și îți poate da senzația că ceva s-a blocat. Dumnezeu încearcă întotdeauna să toarne prin tine, în jurul tău și în tine – chiar și atunci când vine prin ceilalți.”

      Dar mai important decât atât este faptul că, vei înțelege că evoluția spirituală este un lucru la fel de firesc ca și creșterea fizică. Așa cum pe măsură ce corpul nostru crește, are nevoie de haine și de încălțări noi, și spiritul nostru, pe măsură ce evoluează nu se va mai simți bine cu oamenii, locurile și scopurile noastre mai vechi în viață.

      Iar dacă ideea de a dărui te sperie, întrucât consideri că nu ai destul pentru a le mai putea oferi și celorlalți din puținul tău, autorul îți explică cât se poate de liniștitor că poți deveni un om care dăruiește mai mult în fiecare zi, în cele mai mărunte moduri. Și, pe măsură ce te vei obișnui să trăiești tot mai dezinteresat, pe măsură ce te vei obișnui să oferi pentru a face bine nu pentru a primi ceva înapoi, ceva minunat se va întâmpla:

      „Gândește-te ce puternic trebuie să se simtă soarele fiindcă poate să strălucească în toată plinătatea sa fără niciun scop anume. Asta poți face și tu – să pășești prin această lume, în armonie cu ea și plin de energie, strălucind de lumină divină, fără să cauți să obții nimic și dăruind totul. Vei deveni de neoprit. Mai mult, vei fi o binecuvântare pentru toți cei cu care te intersectezi pe drum. Universul va trimite prin tine, spre tine și în jurul tău toate bogățiile divine pe care ți le-ai putea imagina vreodată și chiar mai mult de atât.”

      ETAPA A CINCEA: Acționează „ca și cum” ești deja împlinit

      Autorul ne reamintește un citat aparținându-i lui Gandhi, al cărui nume este sinonim pentru mulți oameni cu integritatea, care spune că: „Este necinstit să crezi în ceva și să nu trăiești în spiritul acelui lucru”.

      Revelația acestui capitol este faptul că atunci când ne comportăm ca și cum un lucru ar fi adevărat activăm ceva în interiorul nostru care chiar este adevărat. Sau altfel spus:

      „Când ne punem în acord cu adevărata noastră natură, se pot întâmpla lucruri surprinzătoare. Oportunitățile apar chiar și atunci când ni se pare că nu am făcut nimic să se producă. Ne vin idei geniale. Au loc vindecări spontane. Traume sau drame de o viață dispar.”

      Cu toții ne-am confruntat cel puțin o dată în viață cu astfel de situații: Sună telefonul și la celălalt capăt al firului este persoana la care te gândeai. Spui că oriunde te-ai duce găsești mereu un loc de parcare, iar când ești în parcarea aglomerată a unui mall, o mașină din fața ta tocmai pleacă în momentul în care tu cauți un loc. Stai la birou confruntându-te cu o problemă și primești un e-mail de la un prieten, un coleg sau un agent de publicitate care are exact informația de care aveai nevoie pentru a merge mai departe.

      Care este explicația te întrebi? Le numești: coincidențe, noroc, șansă, o întâmplare fericită, sau, în cazul locului de parcare, îl poți numi chiar puterea intenției. Însă chiar atât de simple sunt explicațiile sau e vorba de ceva mai mult decât atât?

      Poate că e vorba despre credință? Definită ca substanța lucrurilor la care speri, dovada lucrurilor nevăzute.

      „Credința adevărată nu este doar „convingere”, este o cunoaștere ce vine din a trăi mai mult conform celor percepute decât conform celor văzute; este un contact efectiv cu realitatea, un simț al sufletului care se dezvoltă pe măsură ce acționezi pe baza credinței pe care o ai, a viziunii tale interioare, și primești recompensa. De fiecare dată când faci acest lucru, îți consolidezi capacitatea de a păși pe acest pod invizibil, până vei putea să mergi neclintit în această lume, fără să poți fi oprit.”

      Autorul va încerca să te convingă că deși noi putem controla acțiunile, universul este cel care ne controlează rezultatele:

      „Când încercăm să controlăm rezultatele, ne impunem conceptele mărginite în fața unei idei nemărginite, limitând-o enorm. Nici ghinda și nici omida nu s-ar gândi să își controleze nașterea – iar rezultatul divin este mult mai mare decât orice și-ar putea închipui. Când ne lăsăm în voia acestui plan divin și îi permitem să se desfășoare prin noi, pot exista momente de-a lungul drumului când vom crede că starea noastră actuală lasă de dorit. Dar nu trebuie să ne schimbăm direcția.”

      Tot aici vei fi invitat să te gândești la modul cel mai serios la ce se află în tine și ar vrea să iasă la lumină dar și la forța lui „nu pot” și consecințele pe care le poate avea asupra ta, pentru că la sfârșitul vieții nu vom regreta lucrurile pe care le-am încercat și nu le-am reușit – ci lucrurile pe care nu le-am încercat niciodată. Așadar, dă la o parte îndoiala și lasă muzica din tine să răsune!

      ETAPA A ȘASEA: Acceptă ceea ce pare defect

      Odată cu acest capitol autorul își dorește să te facă să înțelegi că: „în suferința noastră se găsesc semințele propriei mântuiri, problemele noastre conțin răspunsurile la rugăciuni, iar întunericul este un pântec în care se naște lumina noastră mai mare.”

      Pornind de la exemplul poveștii biblice a sărmanului Iosif care în cele din urmă devine un erou, vei vedea cum:

      „Totul conspiră pentru binele tău, trezindu-ți cel mai adânc potențial și pregătindu-te pentru lucruri mai importante – fie că asta înseamnă să te aducă pe prima pagină a ziarului sau în fața casei unui vecin aflat la ananghie. Dar pentru a culege binecuvântările călătoriei tale, trebuie să atingi această conștientizare – să reinterpretezi tot ceea ce vezi până observi peste tot conspirația divină.”

      Ulterior, vei realiza că multe din dramele și nemulțumirile noastre ni se trag din simpla percepere greșită a împrejurărilor vieții noastre.

      „Nu numai că majoritatea circumstanțelor nu sunt întru totul cum le percepem, dar implică adesea un scop mai important, la fel cum fiecare personaj și fiecare răsturnare de situație dintr-o poveste bună au fost perfect concepute pentru a pune în lumină tema fundamentală. Și atunci când înțelegi intenția autorului divin, nu numai că poți transforma o copilărie nefericită într-una frumoasă – și să te bucuri de roadele acestei noi perspective –, dar poți, de asemenea, să descătușezi în aceste momente-cheie o putere care te pregătește pentru emergența adevăratului scop al sufletului tău.”

      La finalul acestui capitol vei învăța să te accepți așa cum ești cu părțile tale bune și rele și vei înțelege, pe de o parte că nu trebuie să te „repari”; că trebuie să accepți, să integrezi și să reabilitezi laturile pe care ți le-ai criticat și respins și să te obișnuiești să trăiești cu ele.

      ETAPA A ȘAPTEA: Așteaptă legea

      Pornind de la povestea persană a lui Ali și a hectarelor de diamante pe care le-a căutat acesta prin toată lumea (mai puțin în propria curte) până a ajuns la deznădejde și s-a sinucis, autorul te va ajuta să înțelegi care e diferența primordială între cei care reușesc în viață și cei care se agită inutil fără rezultate.

      Vei învăța să nu renunți pentru că încercările fac parte din viață și ți se oferă în acest sens exemplul Maicii Teresa. Așadar, nu uita că:

      „Pragurile fac parte din viață. Te vei lovi de ele. Nu vei obține ceea ce vrei tot timpul, nu vei avea chef să faci ceea ce trebuie făcut, lumea te va înțelege greșit și te va respinge și vei trece prin nopți întunecate ale sufletului. Lucrurile îți vor scăpa de sub control.


      Dar dacă înțelegi și aplici acest principiu, vei trece de praguri, vei depăși meandrele identității limitate, și vei avea parte de o creștere și un progres adevărate. Ia-ți angajamentul față de viziunea ta și nu te abate de la drum. Iar atunci când pragurile te fac să crezi că nu poți merge mai departe... fă-o oricum.”

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.