Audiobook Nebunul, Demostene Andronescu. Poezii din inchisorile comuniste recitate de autor - Editura Manuscris
Nascut la 3 decembrie 1927, in comuna Cimpuri, judetul Vrancea, deci intr-o zona de constituie un fel de tinut de cumpana intre Moldova si Muntenia, Demostene Andronescu are parca si ceva din blindetea molcoma a moldoveanului, dar si ceva din incapatinarea iscoditoare a munteanului: e un amestec oarecum paradoxal de contemplativism liric (prin care se explica poetul) si de activism nestimparat (din care se nutreste luptatorul). Cuminte si necuminte totdeodata, pare sa nu se simta in firea lui decit pe razoarele inefabile dintre realitate si visare, dintre real si ideal. Prin poezia lui trece adeseori – cu o tristete mai senina, de dor romanesc – umbra lui Don Quijote. Omul insusi are, la rindu-i, ceva donquijotesc, un amestec indaratnic si indefinit de „visatorie” si „nebunie”, in sensul nobil (si adesea uitat) al acestor cuvinte. Donquijotismul apare de altfel, in viziunea sa, ca insemn paradigmatic al unei intregi generatii: aceea a tinarului nationalism crestin romanesc din vremea ultimului razboi mondial. De aici, si mai ales din marea pepiniera umana a „Fratiilor de Cruce”, s-au ivit, in valmasagul timpurilor postbelice, majoritatea covirsitoare a eroilor si martirilor rezistentei anticomuniste – singurul nostru certificat de onoare istorica intr-o jumatate de veac de dezastru national. Despre aceasta elita crucificata a tineretului roman de atunci este vorba, de fapt, in generoasa dedicatie a lucrarii sale: „Generatiei mele de Don Quijoti striviti de prea marele lor vis” Demostene Andronescu