Stoic zi de zi este audiobookul care îți poate schimba percepția asupra modului în care vezi lucrurile, astfel încât să te simți în fiecare zi mai încrezător, mai optimist și mai fericit. Și mai mult decât atât, cele 366 de citate din marii stoici pe care ți le furnizează autorii în acest volum și interpretările lor te pot ajuta să îți reconsideri viața și să începi să o trăiești bazându-te pe alte coordonate.
Ce este stoicismul?
„Stoicismul este o școală filosofică întemeiată în Atena de Zenon din Citium, la începutul secolului al III-lea î.Hr. Numele provine din cuvântul grecesc stoa, care înseamnă pridvor, fiindcă la început acolo își ținea lecțiile. Această filosofie spune că virtutea (îndeosebi, cele patru virtuți cardinale: stăpânirea de sine, curajul, dreptatea și înțelepciunea) înseamnă fericire, și că cele mai multe probleme ale noastre sunt cauzate de felul în care percepem lucrurile – și nu de lucrurile în sine. Stoicismul ne învață că nu putem controla și nu ne putem încrede în nimic exterior sferei „alegerii noastre raționale”, după cum o numea Epictet, adică abilitatea de a ne folosi rațiunea pentru a alege felul în care etichetăm evenimentele externe, cum reacționăm la ele și cum ne reorientăm.”
Format: MP3, 160-320 kbps - stereo