Un vin intens colorat în roşu-violaceu, echilibrat, corpolent şi catifelat. Aromatic, dezvoltă uşoare tente de fum de tămâie împletite armonios cu note de vişine supracoapte. Un vin fin, învăluitor, excelent pentru consumul imediat, dar şi cu reale capacităţi de învechire în sticlă. Un vin august, cu un caracter gustativ foarte prietenos, ale cărui arome, rar întâlnite într-un vin românesc, invită la meditaţie. Pentru acest cupaj inedit s-au folosit trei soiuri de vinuri roşii de la Crama Oprişor: Shiraz, Pinot Noir şi Dornfelder. Fiecare dintre vinurile folosite a fost maturat în baric de stejar.
Ruda mai in 'varsta' a acestei etichete, adica editia 2016, a primit punctajul cel mai mare intre vinurile rosii din Romania.
Regiune: Oltenia
Soi: Shiraz, Pinot Noir şi Dornfelder
Culoare: rubiniu aproape negru
Miros: Vișine supracoapte, ace de conifere
Gust: Misterios și meditativ, 13,5% vol
Asociere: Vin de meditație sau asocieri complexe din carne roșie