Parte din colecția dedicată celor dornici mereu să navigheze către noi țărmuri şi orizonturi, Rasova Sur Mer Cuvee Roșu împleteşte la perfecţiune în gustul său aromele splendide ale unor soiuri perfect complementare, coapte la perfecţiune în podgoriile Rasova.
Strugurii sunt recoltați doar la maturitate deplină, apoi sunt vinificați separat pentru a-și păstra puritatea individuală. Licorile obținute sunt apoi maturate timp de 12 luni în butoaie din lemn de stejar, perioadă la finalul căreia oenologul cramei își arată măiestria în realizarea acestui cupaj excepțional.
Însă, înainte de a ajunge în casele pasionaţilor de vinuri, Rasova Sur Mer Cuvee Roșu se odihnește încă 6 luni în sticlă, fiindcă doar așa acest vin excepțional poate răsfăța chiar și cele mai pretențioase gusturi.
Rasova Sur Mer Cuvee Roșu se servește la o temperatură cuprinsă între 12 și 15 grade Celsius, alături de preparate din vită, rață și berbecuț sau alături de o selecţie fină de brânzeturi maturate.
Culoare: Roșu-purpuriu cu reflexii rubinii
