Lucrarea de fata isi propune sa extinda si sa aprofundeze studiul numelor de locuri, o categorie lexicala mai putin avuta in vedere de lingvisti. Disciplina care se ocupa de cercetarea numelor de locuri, toponimia, parte a onomasticii (lingvistica numelor proprii), este o ramura mai noua a lingvisticii si se afla situata la granita cu alte stiinte, in primul rand cu geografia, istoria si sociologia. Poate si de aceea, unele aspecte ale nasterii, evolutiei si functionarii numelor de locuri nu au fost observate si luate in studiu mai devreme.

Extinderea studiului se refera la abordarea unor categorii de nume de locuri aflate in spatii apropiate, dar mai ales indepartate, de teri­toriul romanesc si foarte importante atat lingvistic, cat si geografic, istoric, sociocultural etc.

Aprofundarea cercetarii vizeaza analiza mecanismelor lingvistice, sociogeografice, istorice, economice, comerciale, culturale care detaseaza aceste nume, devenite superlative in sens larg, de masa de toponime uzitata in spatiile comunitatilor locale sau zonale in care s-au nascut si se afla localizate. Aceste superlative au fost nume obisnuite, dar au dobandit renume, iar altele re-nume, trecand in alte categorii lexicale.