Poezia lui Radu Stanca poate parea un simplu triumf al ornamentatiei curtenesti. Bantuita de holograme anacronice, ea recompune din scintilatii si stingeri un ev mediu la drept vorbind niciodata petrecut aievea. Ce vedem pe peretele alb al paginii sunt doar umbre elegante. Adevarul ultim, cel mai adanc, al scrisului lui Radu Stanca e, in definitiv, unul tragic si insuportabil, nu mult diferit in substanta lui de marturiile unor Bacovia, Blecher sau Emil Botta.