Volumul de față ne ajută să identificăm principalele tipuri de configurații psihopatologice ale adultului, oferind indicatori diagnostici care permit depășirea nivelului superficial adesea înșelător al manifestărilor simptomatice, specific nosografiilor psihiatriei clasice. Studiile de caz care acoperă un spectru larg al suferinței psihice contemporane ne dau, totodată, ocazia să ne familiarizăm cu demersul clinic din acest domeniu, care urmărește mai întâi să înțeleagă și să explice, pornind de la istoria fiecărui subiect, sensul suferinței sale singulare, apoi să indice perspectivele terapeutice posibile. Prin cele 17 cazuri prezentate, autorii reușesc să ofere, dincolo de unicitatea fiecărei traiectorii individuale, reperele psihopatologice esențiale reprezentate de constantele funcționării nevrotice, borderline și psihotice.

Nathalie Dumet este psiholog clinician și psihanalist, profesor de psihopatologie clinică la Université Lyon 2

Jean Ménéchal a fost profesor de psihologie clinică și psihopatologie la Université Lyon 2

– E teribil, adaugă el, pentru că așa e cu tot ce fac. Uitați, în timp ce vorbesc cu dumneavoastră, nu mă pot abține să nu număr grinzile de la tavan... Îmi petrec viața încercând să găsesc un sens lucrurilor din jurul meu și temându-mă de ceea ce aș putea descoperi. Până și faptul că vă spun aceste lucruri mi se pare insuportabil...
Trimis de un coleg medic, Bruno urmase deja câteva luni de terapie într-o clinică pentru ceea ce el numește o depresie. Foarte sceptic și neîncrezător în ce privește eficiența unei terapii mai aprofundate – „Nu e niciodată bine să răscolești în rahat...” – așadar cu o foarte mare reticență luase decizia de a merge din nou în terapie.
Autorii

Eva, o femeie cu părul blond, de statură medie, cu ochi albaștri frumoși drăguț machiați, îmbrăcată cu gust într-un mod ultra-feminin (fustă scurtă, cămașă decoltată care lasă să se vadă dantela sutienului, tocuri înalte), își afișează ostentativ feminitatea; este percepută de psiholog ca o femeie atrăgătoare, dacă nu cumva chiar ușor seducătoare. Vine la terapie pentru că, la cei 39 de ani „trecuți” ai ei, după cum spune ea, „încă nu are copii”, adăugând că „ceasul biologic ticăie”. Se teme că nu va mai putea curând să procreeze, având în vedere realitățile inerente condiției fiziologice ale unei femei. Dar ea nu a avut copii până acum pentru că nu reușește, după cum spune ea, „să găsească un bărbat cu care să formeze un cuplu”.

Autorii