în „România literară“ din 7 noiembrie 1991, Nicolae Manolescu remarca faptul că, după evenimentele din decembrie 1989, Ion Cristoiu a fost unul dintre primii publicişti care s-au consacrat prozei politice, reînnodând astfel o tradiţie de excepţie a presei româneşti, tradiţie întreruptă timp de peste patru decenii. Din 19 ianuarie 1990, când a publicat primul text în „Observator“, primul ziar particular apărut în România ex-socialistă, şi până azi, Ion Cristoiu a publicat, săptămânal, apoi zilnic, câteva mii de editoriale pe teme politice. Acum, după peste trei decenii de prezenţă în spaţiul public în postura de Istoric al clipei, Ion Cristoiu pregăteşte pentru tipar, structurate pe ani (1990-1996), şapte volume de editorale în care faptele şi evenimentele pe care le-a comentat au avut dimensiunea faptelor şi evenimentelor făurite de istorie. Titlul primului volum – „1990 – Ce se ascunde dincolo de evenimentele din 13, 14 şi 15 iunie?“ – nu mai are nevoie de comentarii, deşi fireşte că lectura cărţii va stârni numeroase comentarii.