Nu‑s mult mai înaltă decât Cotarla. Ba, când vreau să merg ca ea în patru labe, sunt mai mică. De aceea își ia faţă de mine un aer de superioritate, care nu mă supără deloc. Cu Cotarla alături, îndrăznesc să mă avânt pe vale, în aventuri fioroase, pe care până acum mi le închipuiam numai, de sus de pe cerdac… Cum trecem de pădurea de brusturi, în care n‑a călcat încă picior de om, șanţul de‑un lat de mână se preface în râu turbat cu apă blestemată. Mă apropii de el, și mă strânge frica‑n spate: departe, pe celălalt tărâm, sub nalbe uriașe cu fruct de cantalup, stau la pândă oameni negri și buzaţi, cu arcuri și săgeţi.