Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă
      ×

      Dragi clienți, depozitul nostru se mută în casă nouă. Vă cerem scuze pentru posibilele întârzieri în preluarea și livrarea comenzilor și vă mulțumim pentru înțelegere.

      A saptea viata a lui Alexandru Royce

      A saptea viata a lui Alexandru Royce

      0.0 / 10 ( 0 voturi)

      Limba:
      Romana
      Data publicării:
      2022
      Editura:
      Tip copertă:
      Paperback
      Nr Pag:
      196
      ISBN:
      9789735074173
      Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm
      Descriere

      Alexandru Royce e un orfan angajat ca portar la conacul unui afacerist din orășelul Gimău, de lângă Cluj. Conacul e închiriat pentru petreceri cu circuit închis unor politicieni corupți, oameni de afaceri cu trecut obscur, bancheri etc. Enigmatic, fragil atât fizic, cât și emoțional, Alexandru e prototipul inocentului care se pierde în labirinturile unei lumi tulburi – o lume a afaceriștilor veroși, fără scrupule, a interlopilor, o lume unde chiar și grupurile de activiști antrenați în diferite proiecte de reconstrucție socială sunt ori abulici, ori ineficienți. Structurat ca o suită de mărturii ale unor personaje implicate într-un fel sau altul în „cazul“ Alexandru Royce și propunând o intrigă de policier, romanul vorbește de fapt despre numeroasele fețe ale adevărului pe care le poate ascunde un destin.

      „Vocile atât de diverse, de contradictorii – resemnate ori agresive, implicate ori indiferente, calme ori turbulente – ale personajelor care compun mozaicul celor șapte fulgurante vieți ale lui Alexandru Royce m-au obsedat ani de zile: se iveau, se estompau, deveneau iarăși pregnante, se împleteau între ele, căzând de acord asupra unui aspect sau altul din existența, ea însăși fragmentată, a personajului principal, pentru ca imediat după aceea să se contrazică din nou. A durat câțiva ani buni până ce aceste voci, răsunând de departe sau din imediata proximitate a lui Alexandru Royce, să se strângă într-un mănunchi care a proiectat asupra istoriei sale aura a ceva ce părea să poată fi numit destin. Prins într-un vârtej al destinului, personajul acestei cărți își consumă până la ultima consecință fiecare dintre viețile care i s-au dat. Oare ultima viață a lui Alexandru Royce are darul de a da sens și celorlalte, rămase sub semnul echivocului? Oare ultima lui viață, chiar dacă nu-i explică enigma, va transforma toate celelalte vieți ale sale în trepte ale unui destin unic?“

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.