Şi în viaţa de dincolo grupurile de suflete se vor apropia, rezonând între ele. De aceea Pământul se află în centrul atenţiei, pentru că sufletele din Cer nu se pot uni prin forţe proprii. Acolo, multe din grupurile de suflete rămân fragmentate şi nu pot rezona, pentru că trăiesc într-o lume imaginară, o lume a ideilor, care apar şi dispar instantaneu, aşa încât realitatea este tot timpul arbitrară. Nu există structuri atomice – aşa cum avem noi aici – care să constituie o platformă stabilă, un element comun tuturor. Pe această platformă ideile se manifestă însă cu lentoare şi trebuie să ajungem la nişte acorduri, la un consens legat de ceea ce vrem să se întâmple în viitor. Tocmai aceste acorduri, această unitate de idei din dimensiunea pământeană face ca grupurile de suflete să se adune în viaţa de dincolo. Iată de ce dimensiunea fizica este atât de importantă: pentru că aici este locul unde se produce adevărata unire a sufletelor! Această unificare este de fapt scopul lungii călătorii prin istorie a omenirii. Grupurile de suflete din Viaţa de dincolo înţeleg Viziunea Omenirii, care explică modul cum va evolua lumea fizică şi cum se vor apropia cele două dimensiuni, lucru ce poate fi înfăptuit doar de către indivizii din planul fizic, prin “mutarea” consensului de aici în cealaltă dimensiune. Planul fizic constituie scena pe care s-a jucat spectacolul evoluţiei din ambele dimensiuni. Acum, totul culminează cu aducerea conştientă la suprafaţă a amintirilor noastre.
A zecea viziune. Mentinerea viziunii
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicării:
2011
Editura:
Tip copertă:
Paperback
Nr Pag:
195
Traducatori:
ISBN:
2000000137384
Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm