"Augustin Buzura nu apare, irumpe în romanul românesc contemporan ca un combatant de forţă. Primul sau roman, "Absenţii", publicat în 1970, produce panică în rândul autoritaţilor vremii ca o neverosimilă explozie de libertate în chiar fortificaţiile fostului regim totalitar. O altă explozie îi răspunde - de popularitate -, de îndată ce cartea ajunge la cititori. La nici un an însă de la turbulenta ei apariţie, în România ceauşistă începe minirevoluţia culturală. Cartea este interzisă, retrasă din librării, sustrasă din bibliotecile publice, topită. De ce era atât de periculoasă? De ce trebuia să fie astfel pedepsită? Si de ce, mai ales, este ea la fel de convingătoare şi de necesară? Pentru că autorul irita Puterea transmiţându-le semenilor săi adevăruri - oriunde încă valabile! - despre drepturile lor fundamentale. Îi îndemna să se trezească, să nu treacă prin viaţă absenţi, să nu se lase pradă morţii psihice, să nu le fie frică. Demnitatea se cucereste, îşi îmbărbătează el cititorii. Si se păstrează prin voinţă, cu puterea gândului şi a cuvântului în toate vremurile, împotriva oricărei ideologii şi în orice regim politic! Augustin Buzura a debutat cu "Absenţii" ca un mare romancier. Avea la debut doar 31 de ani, dar cunoştea atunci, mai bine, poate, decâ mulţi prozatori de azi, de la noi şi de aiurea, secretele romanului modern. Acum, dupa 43 de ani, cu "Absenţii" în această nouă ediţie el ne face o mărturisire despre sine, involuntară: anume ca înţelepciunea şi talentul unui scriitor adevarat sunt mai puternice decât timpurile. Mai durabile, oricum, decât dictaturile."

Angela Martin