În această carte, antropologul a ales să facă înconjurul ideologiei difuze, al principiilor şi al locurilor comune care trăgeau după ele disciplinam, în arhipelagul „ştiinţelor” umane aflate în expansiune; este mai degrabă o experienţă şi o meditaţie decît o profesiune.

Anii de după Vietnam şi abuzurile comise prin consens în Orientul Mijlociu. Deceniul cel ami lung al unui secol foarte scurt. Anii „decolonizării”, cu zorzoane şi gadgeturi pentru risipe menite să mascheze o demisie.

Douăzeci de ani mai tîrziu, cu o postfaţă care actualizează derularea, prin cîteva adăugiri impietosi, bilanţul e acelaşi.

E o carte hărăzită cititorului care nu vrea să renunţe. Ştiu că au mai rămas unii care nu vor să renunţe. Ceea ce ne înrudeşte e nesupunerea, „cititorul meu, fratele meu”, ca în triburile dispărute şi printre rezistenţii, mereu dezarmaţi, de odinioară.

În miezul acestor pagini, două teme majore. Una deconstruieşte, cealaltă propune: alibiul reciprocităţii servind să ascundă tăvălugul care este logica datoriei (mondiale); schiţa unei hermeneutici ca supliment, sprijinindu-se pe datele etnografiei.

Noţiuni mereu problematice de la Aristotel încoace: creştere, fertilitate, echilibru, identitate – şi contrariile lor. Practici: riturile, care sînt cadrul lor arhaic obligatoriu. Clivaje: între polarităţile sexuale, între superior şi inferior, între reciprocitate şi complementaritate: Între noi şi ceilalţi. Precizări inexacte mobilizate pentru a respinge şi a reforma naivităţile noastre şi dăunătoarele obişnuinţe de a gîndi astfel. Dar şi invitaţia de a nu ceda litotelor care sufocă – iar genealogia lor e lungă – gîndirea şi a sa virtù. Remo Guidieri

Remo Guidieri s-a născut la Torino (Italia). Format ca americanist sub îndrumarea lui C. Lévi-Strauss. Misiuni etnografice în Melanezia şi Polinezia (1969-1974). A predat antropologie şi estetică pînă în 2007 la Universitatea Paris X. Din 1989, profesor la Irwin School of Architecture, Cooper Union, New Zork. Ultima publicaţie: Piège et outils, Paris, 2008.