În cartea sa de debut, Acolo unde urlă șacalii, Amos Oz își adună laolaltă primele zece povestiri pline de forță, scrise între 1962 și 1964, și nimic din ele nu trădează o operă de început.

„Descoperim cu stupefacție siguranța și sobrietatea frazelor, precizia incisivă a scrisului, ironia caustică a unei critici severe a timpului, contraste brutale între pământul pietros al deșertului, cu turmele beduinilor, și verdele luminos al livezilor kibbutzurilor, dezamăgirea sfâșietoare până la moarte a fondatorilor kibbutzului – simbol al tânărului-bătrân Israel –, totul copleșit de râsul sarcastic al șacalilor, urcând din văile încețoșate, râs crud, batjocoritor. Sau poate nu e decât un plâns disperat, care destramă toate alegoriile pentru a le țese din nou pe același splendid război de țesut literar cunoscut nouă din Iuda, Aceeași mare, Să nu pronunți: noapte, Odihnă desăvârșită – toate formând tulburătoarea Poveste despre dragoste și întuneric.“ — MARLENA BRAESTER