„Ştim în prezent că nu mai există insule şi că frontierele sînt zadarnice. Ştim că într-o lume în acceleraţie constantă, cînd Atlanticul se traversează în mai puţin de o zi, cînd Moscova vorbeşte cu Washingtonul în cîteva ceasuri, sîntem obligaţi la solidaritate sau la complicitate, după caz. Ceea ce am învăţat în cursul anilor 1940 este că ofensa adusă unui student din Praga îl afecta şi pe muncitorul de la Clichy, că sîngele vărsat undeva pe malul unui fluviu din Europa Centrală avea să fie cauza trimiterii unui ţăran din Texas să şi-l verse pe al său pe pămîntul munţilor Ardeni, pe care îi vedea pentru prima dată. Nu era, la fel cum nu mai este, nici o singură suferinţă izolată, o singură tortură pe lumea asta care să nu se repercuteze asupra vieţii noastre de toate zilele. Mulţi americani ar vrea să continue să trăiască închişi în societatea lor, care li se pare bună. Mulţi ruşi ar vrea poate să-şi continue experienţa etatistă departe de lumea capitalistă. Nu mai pot şi nu vor mai putea niciodată să o facă. La fel, nici o problemă economică, oricît de secundară ar părea, nu se poate reglementa astăzi în afara solidarităţii naţiunilor. Pîinea Europei este la Buenos Aires, iar maşinile-unelte din Siberia sînt fabricate la Detroit. Astăzi, tragedia este colectivă.” (Albert Camus)