De ce unii dintre noi fac față atât de bine provocărilor pe care viața ni le oferă, în timp ce alții, care au avut avantaje (sau dezavantaje) similare, fac față prost sau deloc? Există modalități prin care putem modifica în mod eficient acele tipare de comportament care ne fac nefericiți, nesănătoși și nechibzuiți? În „Adaptarea la viață” George E. Vaillant pune întrebări fundamentale despre diferențele individuale în confruntarea cu stresul vieții și oferă răspunsuri în termenii unui sistem clar definit de „mecanisme de adaptare”, examinând și ilustrând prin istorii de caz modurile concrete prin care oamenii se transformă pe ei înșiși și lumea din jurul lor pentru a față problemelor vieții cotidiene.
Nu apărările în sine sunt patologice, ci conflictele și evenimentele dezorganizante care le declanșează. În evaluarea semnificației unei apărări, atât contextul, cât și flexibilitatea devin extrem de importante. Dacă o apărare este folosită într-un mod rigid, inflexibil, dacă este motivată mai mult de nevoi din trecut decât de realitatea prezentă și viitoare, dacă distorsionează prea puternic situația actuală, dacă abolește în loc să limiteze gratificarea sau dacă blochează exprimarea sentimentelor în loc să o redirecționeze, atunci este probabil dezadaptativă.
George E. Vaillant
Există ceva ciudat, aproape neliniștitor, în legătură cu proiecția. Paranoia, gelozia, prejudecata severă și posedarea demonică duc toate la o implicare obsesivă în relația cu „inamicul”. Dacă proiecția generează teama că cei apropiați te pot răni, ea promite totodată un soi special de intimitate cu străinii. Spre exemplu, să fi remarcat de lume pentru critici nemeritate aduce mai multă alinare decât să fii complet ignorat. Este reconfortant să te afli pe lista celor doriți a cuiva și, neiubite de altcineva, fetele bătrâne neglijate sunt dorite de libidinoșii imaginari care pândesc lângă patul lor. Pe scurt, proiecția nu este nici un defect, nici un semn clar de nebunie; este pur și simplu una dintre cele mai extraordinare modalități prin care oamenii își alină singuri suferința.
George E. Vaillant
George E. Vaillant a fost profesor de psihiatrie la Harvard Medical School. Și-a dedicat cariera de cercetător studiului psihologiei dezvoltării adultului și procesului de recuperare în cazul schizofreniei, dependenței de heroină, alcoolismului și tulburărilor de personalitate. Un aspect important al activității sale a fost dezvoltarea unor metode de studiere empirică a mecanismelor de apărare; mai recent, s-a interesat de îmbătrânirea cu succes și fericirea umană.