"Adevărul este – o spun acum, la capătul a peste şaizeci de ani petrecuţi în lumea teatrului, cronicar împătimit, director mistuit de misterul inepuizabil al culiselor, fascinat de luminile rampei, îmbătat de gloria apaluzelor unei săli burduşită de public, ridicată în picioare, cu ochii în lacrimi de fericirea dăruită de iluzia vieţii trăită odată cu actorii şi la aceeaşi intensitate cu ei – adevărul este că au fost, întotdeauna, puţine Mari Doamne pe scena de scândură, de altfel ca şi în viaţa reală. Nici Reginele nu au fost întotdeauna, Regina! Harul de a fi Mare Doamnă pe scenă este atât de rar, ca şi în viaţă. Am văzut rar o biată Mama Curaj jucată de o Mare Doamnă a scenei, ca Hélène Weigel!
Adela Mărculescu s-a născut şi cu Harul, şi cu Parfumul unei mari Doamne. Eu am văzut-o şi foarte tânără, răspândind efluviile tinereţii abia ţinută în frâu, cu aceeaşi distincţie şi cu acelaşi parfum aristocratic cu care ne cucereşte şi azi, Societară de onoare a Naţionalului Bucureştean!
Să ne mai mirăm că mai ieri, alaltăieri, juca, şi cu o dezinvoltură fără drept de apel, o îndrăgostită în pragul primei maternităţi dinaintea epuizării adolescenţei?! Eram director al Naţionalului când am fost chemat la o repetiţie generală a unei piese cu Adela într-un astfel de rol ,,aprobat’’ chiar de mine şi am fost gata să întreb, la intrarea ei în scenă, vije-lioasă şi, repet, parfumată: ,,Cine e, domnule, fata asta?!’’
Această tinereţe fără bătrâneţe este un mare atuu al rarelor Mari Doamne ale scenei de scândură.
Dar Adela Mărculescu a mai fost dăruită, mare dar, ca şi darul distincţiei aristocratice, cu unul dintre cele mai frumoase glasuri ascultate vreodată pe scena Naţionalului, de o catifelare atât de subtil şi, iar, de parfumat învăluitoare, mângâietoare, îmbătătoare pentru îndrăgostiţi, capabil să te facă să ieşi din sala de teatru, să pleci acasă cu el, îndrăgostit de pro-funzimea lui, ca de adâncimea unei fântâni salvatoare în miezul arşiţei.
Cu acest glas a venit, întotdeauna, şi vine şi azi, Adela Mărculescu la întâlnirea cu tragedia greacă şi cu drama americană şi cu poezia catolică a unui Claudel. Adela Mărculescu este şi va rămâne astfel şi o strălucită recitatoare a Poeziei. În sfârşit, o Mare Doamnă a Naţionalului, iar la noi, ca şi pentru mine, Naţionalul este unul singur, Teatrul cel Mare, ctitorit la 1852 pe Podul Mogoşoaiei, unul singur până azi, pe scena de scândură a căruia joacă azi Adela Mărculescu!"
- Dinu Săraru