Jurnalul publicat de Adina Nanu, scris la cald, în 1957, înfățișează transformarea unei călătorii întâmplătoare într-o revelație. Muzeul de Artă din Pekin este privit de tânăra artistă ca „o amplificare enormă a micii secții de Artă Orientală din Muzeul Național din București“. Relatarea, deopotrivă alertă și consistentă, este însoțită de ilustrații semnate de autoare.

„Cea mai prețioasă realizare a chinezilor în pictură și sculptură este ocolirea realismului – care imită toate planurile din natură – prin selectarea aspectelor văzute sau foarte de departe ori foarte de aproape. Iar cheia acestei atitudini stă în faptul că un chinez nu lucrează după model, ci îl privește, îl trăiește, apoi se întoarce cu spatele și îl pictează sau îl sculptează atâta timp cât e pătruns de emoția inițială.“ – Adina Nanu

Adina Nanu a studiat pictura, sculptura și gravura, istoria artelor și estetica la București. A predat istoria artelor vizuale timp de peste 50 ani la Universitatea Națională de Arte și la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică. Are o colecție de obiecte de artă plastică și decorativă cu care a organizat până acum 20 expoziții în muzee din România și peste hotare. Adina Nanu este considerată cel mai important specialist român în costum, autoare a peste 30 volume despre artă și artiști, printre care: Artă, Stil, Costum (prezentând evoluția imaginii umane privită în cadrul istoriei stilurilor, singura istorie a costumului universal scrisă în România); Arta pe om (o analiză a înfățișării umane din punct de vedere estetic), Vezi? Comunicarea prin imagine (privind artele vizuale: cele plane [desen, pictură], cele cu volum [arhitectura, sculptura] și cele în mișcare [teatru, film]. A expus din când în când desene și sculpturi.