„Care este, așadar, testamentul, moștenirea lui Alexandru Mironescu, lăsată prin acest Jurnal?

Este bucuria pură, bucuria celui dedicat cunoașterii sub toate formele: umană, divină și mai ales a propriei sale ființe.

Este o anume atitudine de viață, provenită din bogata sa experiență, a unei puternice personalități, care se regăsește cu prisosință în Jurnal. Cercetătorul chimist, validat prin viața sa științifică, care se apropie treptat de filozofia științei și de filozofia religiei, ulterior de mistica creștin-ortodoxă în forma sa cea mai vie, prin practica isihastă, la Rugul Aprins, pledează în acest Jurnal în favoarea științei, dar totodată pentru non-idolatrizarea științei.

Este o formă de generozitate deschisă spre toate orizonturile căutării spirituale. Este o deschidere realistă către realitatea prezentă și viitoare, mai ales cea politică – comunismul va cădea, intuia Mironescu, tocmai în 1968 când nimeni nu credea aceasta, ba chiar o seamă de intelectuali români aderau la Partidul Comunist.

Este o formă superioară de luciditate (trezvie) care nu se lasă amăgită de cântecele de sirenă, din ce în ce mai abil deghizate, ale acestei lumi. Iar Al. Mironescu întreprinde în Jurnal ample incursiuni pe mările și oceanele cunoașterii umane pentru devoalarea cântecelor de sirenă: fie acestea geopolitice, fie culturale, fie spirituale.

Este o specie de creștinism ortodox în care primează căutarea Dumnezeului celui Viu. De aceea, creștinismul mărturisit de Jurnalul lui Al. Mironescu nu este nicicând încruntat, este optimist și încrezător în generozitatea Duhului.“ — MARIUS VASILEANU

„A fost unul din cei mai curați oameni din câți am cunoscut. și un creștin cum rar întâlnim: nebigot, nehabotnic, nefățarnic; drept și îngăduitor.“ — N. STEINHARDT