Carte (60 pagini) și CD cu o selecţie din emisiunile radio
Selecție și prezentare de Cătălin Cioabă
„Aceşti doi oameni au vorbit enorm, desfăşurându-se în timpul istoriei şi recuperând teritoriile pierdute ale cuvintelor. Au vorbit din ce în ce mai mult, exact în măsura în care în noi se articula, progresiv şi iremediabil, tăcerea.“ — GABRIEL LIICEANU
„Cruciada pentru libertate a fost iniţiată de Radio Europa Liberă în deceniile Războiului Rece din solidaritate cu acea parte a omenirii rămasă în ţări-închisori. Armele ei au fost cuvintele, rostite către toate zările în 27 de limbi. Adevărul era unul singur: acela că fără libertate nu se poate trăi. Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca au rostit clipă de clipă, în limba noastră, acest adevăr.“ — CĂTĂLIN CIOABĂ
Cuprinsul CD-ului
ÎN DIALOG CU MIRCEA ELIADE
1. Să nu te lași strivit de timp (26:36) 2. Rezistența împotriva timpului (17:13) 3. Mircea Eliade și obsesia României (19:54)
ÎN DIALOG CU EUGEN IONESCU
4. Comunismul este cea mai mare escrocherie a secolului 20 (19:57) 5. Pentru tăcere am ales pictura (33:19) 6. Eram un golan (25:55) 7. Eugen Ionescu (12:00)
„EXILUL ESTE O ȘANSĂ ȘI UN BLESTEM“
8. Exilul este o șansă și un blestem (28:48) 9. Plagiatul ca boală națională (35:24) 10. Adevărul ca șoaptă esențială (10:46)
„SFÂRȘIT DE VEAC ÎN ROMÂNIA“
11. Nu s-au limitat numai la vorbe (18:29) 12. Cum să te dezbari de comunism? (19:35) 13. Sfârșit de veac în România (15:26) 14. S-a comis o eroare, o gravă eroare (08:35) 15. Perfidia vinovată a tovarășilor de drum (35:14)
MONICA LOVINESCU (19 nov. 1923–20 apr. 2008), jurnalistă şi critic literar, fiica lui E. Lovinescu şi a Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, este cea mai importantă voce feminină a exilului românesc. După absolvirea Facultăţii de Litere din Bucureşti (1946), devine asistenta lui Camil Petrescu la Seminarul de Artă Dramatică şi colaborează la diverse publicaţii (Revista Fundaţiilor Regale, Kalende, Vremea, Democraţia lui Anton Dumitriu) cu pagini literare, cronică dramatică etc. Obţine o bursă a statului francez în 1947 şi pleacă la Paris în condiţii de călătorie riscante. Imediat după abdicarea forţată a Regelui Mihai I, cere azil politic în Franţa. În primii ani de exil face diverse încercări regizorale. Semnează capitolul despre teatrul românesc în Histoire du spectacle (Encyclopédie de la Pléiade, Gallimard). Traduce câteva cărţi din româneşte, sub pseudonimele Monique Saint-Côme şi Claude Pascal şi, împreună cu Eugen Ionescu, traduce din teatrul lui Caragiale în limba franceză. Colaborează deopotrivă la revistele de limbă română din exil: Luceafărul, Caiete de dor, Fiinţa românească, Ethos, Contrapunct, Dialog, Agora etc. Din 1951 se dedică activităţii radiofonice şi „ţării din gând“: realizează, până în 1975, emisiuni literare şi muzicale la Radiodifuziunea Franceză, iar din 1962 trece la microfonul Europei Libere (va lucra aici până în 1992, la închiderea postului). Are emisiuni săptămânale ascultate cu enorm interes în România: cronica de carte de la Actualitatea culturală românească, precum şi Teze şi antiteze la Paris. În ajunul zilei sale de naştere, în 1977, se face asupra ei o încercare de asasinat politic de către un terorist aflat în solda lui Nicolae Ceauşescu. Monica Lovinescu a fost căsătorită cu Virgil Ierunca şi sunt, amândoi, unele dintre cele mai iubite şi respectate figuri ale exilului românesc. După 1990, cărţile i se publică constant la Editura Humanitas, în principal cronicile literare citite la radio (şase volume de Unde scurte), precum şi cele scrise pentru România literară (volumul intitulat Diagonale). La apa Vavilonului este una dintre cele mai importante scrieri memorialistice de exil. Eseurile sale politico-istorice au fost antologate în volumul Etica neuitării (2008). Cele şase volume de Jurnale, publicate în timpul vieţii, au fost urmate de ediţia postumă, într-un volum, intitulată Jurnal esenţial (2010) şi de Jurnal inedit 2001–2002 (2014). Monica Lovinescu a scris primul roman distopic din literatura română, Cuvântul din cuvinte, şi este de asemenea autoarea unui volum de Întrevederi cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ştefan Lupaşcu şi Grigore Cugler.
VIRGIL IERUNCA s-a născut la 16 august 1920 la Lădeşti (Vâlcea). A făcut studii liceale la Râmnicu-Vâlcea şi la Liceul „Spiru Haret" din Bucureşti. Obţine licenţa în litere şi filozofie la Universitatea din Bucureşti. Paralel cu studiile universitare, este redactor la ziarul Timpul (sub direcţia lui Mircea Grigorescu) şi unul din întemeietorii revistei Albatros, suprimată de regimul antonescian. Împreună cu Ion Caraion, a editat apoi revista Agora (editată în mai multe limbi), suprimată şi ea de cenzura comunistă, în 1947. A colaborat la Revista Fundaţiilor Regale, Vremea, Fapta, Viaţa românească, Universul literar, Kalende etc. În decembrie 1946 părăseşte România, obţinând o bursă a guvernului francez. Se stabileşte definitiv în Franţa, unde desfăşoară o bogată şi rodnică activitate culturală. Între anii 1952 şi 1975, este redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru străinătate ale radiodifuziunii franceze („Cronica ideilor") şi redactor politic al emisiunii în limba română. Din 1975, este cercetator la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică (C.N.R.S.), secţia filozofie, şi colaborator al postului de radio Europa Liberă. În exil, sub egida lui Mircea Eliade, redactează prima revistă românească de literatură, Luceafărul. Ea este urmată de alte publicaţii: Caiete de dor, România muncitoare, Limite, Ethos. Colaborează activ şi la alte ziare şi reviste româneşti din exil. Scrie articole despre cultura românească în diferite dicţionare şi enciclopedii din Franţa şi Germania, dintre care menţionăm: „Literatura română", în Encyclopedie de la Pléiade (Gallimard, Paris, 1957; ed. a II-a, 1968); „Literatura română", în Histoire générale des littératures (Quillet, Paris, 1961); „Scriitori români", în Dictionnaire des littératures (Presses Universitaires de France, Paris, 1968); „Literatura română", în Lexicon der Weltliteratur im 20 Jahrhundert (Freiburg, Basel, Wien, 1961); „Scriitori şi pictori români", în Dictionnaire du surréalisme et ses environs (Office du Livre, Fribourg, 1982).
Volume publicate în limba română: Româneşte (Fundaţia Regala Universitară Carol I, Paris, 1964); Piteşti (Editura Limite, Madrid, 1981 şi, sub titlul Fenomenul Piteşti, la Editura Humanitas, Bucureşti, 1990); Subiect şi predicat (Editura Humanitas, Bucureşti 1993); Dimpotrivă (Editura Humanitas, Bucureşti, 1994). Ediţii critice (Al. Busuioceanu, G.M. Cantacuzino etc.), versuri în antologii publicate în exil.