Nu doar frica locuieşte în inima şi în cartea lui Dan-Liviu Boeriu. Oho, nici nu se pune problema spaţiului excedentar, câtă vreme aici, în spţiul ăsta – restrâns şi, paradoxal, fără limite – trăiesc împletiţi atâţia locatari: vulnerabilitatea, cearcănele îngrijorării, conştiinţa sfârşitului, pierderea, ruptura, spasmul mizantrop, succesul de o zi, singurătatea şi chiotul euforic al micilor sau marilor bucurii. Aici locuieşte frica este o rapsodie a fragilităţii, o ciaconă a pustiirii, un vals al lucidităţii împinse până în buza durerii. Dan-Liviu Boeriu scrie cuceritor şi grav, apăsat şi tandru, profund şi sincer până la denudarea de pe urmă, mărturisindu-şi fără ocolişuri dorinţa de-a prelua câteva persoane dragi în destinul lui şi de-a le purta prin viaţă cât timp va fi cu putinţă. Cartea lui ne aminteşte că, diafani sau pufoşi, plumburii sau lătăreţi, suntem cu toţii nori pe un cer care ne adăposteşte vremelnic. — RADU PARASCHIVESCU