„Ca istoric de artă, mă aflu, din nou, în situaţia care îmi place, aceea de a scrie despre un artist a cărui efemeră glorie s-a stins lăsând loc unei nemeritate uitări. Să scriu despre Ştefan Szönyi este, în cel mai profund sens, o provocare. Opera lui este ca o oglindă cu două faţete. În ambele se reflectă perioade din viaţa sa: prima este cea a tinereţii, a studiilor, a prieteniilor durabile, a entuziasmului revoluţionar şi a unei creaţii puse sub semnul expresionismului magic, a doua este cea a stabilizării, a aşezării într-un tipar ales cu luciditate, al artei cu tendinţă, al realismului (…).Arta lui Ștefan Szönyi rămâne valabilă, valoroasă, prin calitățile artistice, prin măiestria actului de creație și prin conceptualizarea oricărui subiect pe care și-l propune. De-a lungul creației sale artistice sunt câteva trăsături particulare care se cer subliniate: calitatea de portretist, arta monumentală ca document istoric, perfecționismul dovedit prin numeroase studii și schițe și prin variante.“ – Ruxandra Dreptu

Ştefan Szönyi (1913-1967) a debutat la Timişoara sub influenţa curentului Die Neue Sachlichkeit, ulterior afirmându-se, în virtutea convingerilor sale din epocă, ca adept al realismului socialist. Care ar fi fost evoluția sa artistică după deschiderea şi liberalizarea ideilor de la finele anilorʼ60, dacă nu ar fi dispărut la 53 de ani, în plină maturitate creatoare ? Este una dintre întrebările la care încearcă să răspundă criticul de artă Ruxandra Dreptu, autoarea textului monografic în lucrarea coordonată de Anca Szönyi Thomas, fiica pictorului.