Albumul din raftul ascuns

Totul începe cu un raft cu dosare înghesuite, orânduite cel puțin aparent, cu minuțiozitate, conținând multe tăieturi din ziare și reviste, manuscrise, file dactilografiate, scrisori și fotografii personale, un spațiu generos dedicat exclusiv memoriei unor scriitori preferați, dar și dosare încopciate conținând manuscrisele unor cărți trimise demult la edituri.

Și undeva, așezat un pic în spate, un pic ascuns aș zice, un dosar foarte voluminos conținând fotografii. Tomozei nu e în ele. Sunt autori pe care i-a întâlnit, unii prieteni, alții mai puțin, sunt și autori clasici, de dinainte.
Că poetul aduna fotografiile în care era și el în compania unora și altora, îmi pare un lucru firesc.

Aș fi vrut să scriu eu însămi o biografie a poetului, mă simțisem cumva datoare în memoria perioadei în care i-am fost aproape, dar petele albe din biografia lui m-au împiedicat să fac asta. În plus, de nenumărate ori Tomozei însuși a spus cât își dorește ca un tânăr, un student ipotetic îndrăgostit de poezia lui să fie biograful lui. Așa că mai degrabă așteptăm sosirea admiratorului literar, iar acum eu doar profit de resursa de informație pe care am găsit-o în raftul ascuns și am alcătuit această primă parte de restituire.
Sunt deopotrivă amintiri, evocări, fragmente de articole, dar și notații, scrisori inedite, fragmente din jurnalul lui inedit.

Adaug faptul că în această primă carte de restituiri din Arhiva lui Gheorghe Tomozei nu sunt prezenți numeroși autori ca de exemplu Constantin Țoiu, Laurențiu Fulga, Dan Deșliu, Ion Horea, Mircea Micu, Ion Bănuță, Nina Cassian, Ileana Mălăncioiu, Florica Codrescu, D.R. Popescu, Alexandru Rosetti, Vladimir Streinu, Ilie Purcaru, Grigore Hagiu, Horia Zilieru, Radu Anton Roman, Toma Caragiu, Dana Dimitriu, Anghel Dumbrăveanu, Ion Flora, Marin Sorescu, Rusalin Mureșanu, Titus Popovici, Alecu Ivan Ghilia, Corneliu Leu, Mihai Sin și mulți alții. Sper să vină și vremea completării acestei prime încercări de restituire.

Îmbrățișarea pe care el o reușise în fața literaturii române contemporane era generoasă, altruistă, un ecou din felul de a fi al unui om îndrăgostit de scris și de cei care scriau, dar și un ecou dintr-un fel de a fi al altor vremuri, acelea care, deși erau grele, supuse adeseori fricii și, oricum, cenzurii, puneau în centrul gândului respectul pentru intelectuali, pentru cultură profundă, pentru studiu și erudiție, pentru umanitate. E mult spus? E, poate, patetic? Se poate.
Eu nu sunt decât intermediarul unei transmisiuni dintr-un timp către o altă arhivă. Una viitoare. Despre care nu am habar dacă va fi cunoscută, prețuită sau măcar răsfoită.
Să vedem ce va decide Inteligența Artificială.

Cleopatra Lorințiu