Fragment din lucrarea "Alergand in sanul mirajului" de Ilie Constantin

"Dar, oricat de iscusit ar fi asternuta pe hartie o scrisoare, cu tropi ingeniosi si fraze elegante, ea nu este, prin ea insasi, in stare de a deschide punga stransa a adresantului. in schimb, teama se dovedeste eficace. Dar cum sa-1 infricosezi pe papa, pe un rege, pe un print etc.; de cine se pot teme asemenea corespondenti? De ceea ce numim azi opinia publica. Bunaoara, in 1537, imparatul Carol al V-lea, papa si republica venetiana s-au inteles sa combata impreuna Sublima Poarta, in timp ce regele Frallois I-er se aliaza cu Turcii. Era explicabil sa procedeze astfel, Franta fiind, geografic si strategic, inconjurata de posesiunile imperiului habsburgo-hispanic. Aretino se amesteca in jocul marilor puteri de atunci, nu pentru a-l modifica ci pentru a stoarce daruri regelui francez. El ii scrie ca sa-l mustre: un suveran crestin nu se poate bate contra crestinilor alaturi de musulmani; chiar acestia din urma ii dispretuiesc pe aliatii de alta lege decat ei — in timp ce Liga catolica il asteapta cu bratele deschise.
Oricat ar parea de ciudat, la prima vedere, aceasta scrisoare particulara are mai multa putere decat multe tratative de culise. Pentru ca ea este expediata altor curti europene, in mai multe exemplare! Oricat de restransa, „opinia publica" de pe continent se alarmeaza. Influentul particular din Venetia primeste bani si daruri de la regele mustrat, ca sa taca, iar cu putin timp inainte fusese stimulat cu daruri si bani de catre emisari ai imparatului si ai papei ca sa vorbeasca! Cu asemenea lovituri, faima „secretarului lumii" creste nemasurat; se inmultesc dusmanii lui, dar si prietenii si admiratorii. Ne aflam in fata unei campanii de presa, inca rudimentara si de mica intensitate, dar eficace. "