Subiectivitatea umană este inevitabil descentralizată, fragmentată, plină de tensiuni și definită de conflicte insolubile între dorinţe și evaluări. Totuși, dictatele modernităţii târzii ale vitezei, competiţiei și termenelor-limită creează două dileme care justifică verdictul unei noi forme de alienare ce merită atenţia criticii sociale: în primul rând, aceste dictate conduc la modele de comportament și experienţă care nu sunt create de un set sau altul de valori sau dorinţe, ci rămân cu adevărat „străine” subiecţilor. În al doilea rând, spre deosebire de alte tipuri de regimuri socio-culturale, cadrul modernităţii târzii nu oferă idei sau instituţii de „reconciliere” potenţială: toate eșecurile și neajunsurile cad nemijlocit asupra indivizilor. Este numai și numai vina noastră dacă suntem nefericiţi sau dacă nu reușim să ţinem pasul.
Hartmut Rosa