Roberto Mussapi: Dumneavoastră credeți că este ceva religios în poezie?

Ileana Mălăncioiu: Da. Starea de Grație pe care o presupun atât Credința, cât și Poezia. Și faptul că lumea poetului adevărat, ca și lumea reală, nu poate fi explicată cauzal. În spatele tuturor cauzelor există ceva mai presus de ele, pe care fiecare religie îl explică în felul ei, deși toate au avut în vedere spaima de moarte și căutarea secretului nemuririi.

Religia noastră a găsit acest secret prin Fiul lui Dumnezeu, care își asumă condiția umană și reface astfel vechea legătură dintre Cer și Pământ.

Frica de trecerea pragului dintre lumea asta și lumea cealaltă nu dispare însă, de vreme ce însuși Isus Christos se îndoiește pe Crucea Sa, iar în ceasul al nouălea șoptește: O, Eli, Eli, lama sabahtani? (adică Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?).

Bucuria și Lumina aduse de Înviere dau însă un sens vieții omului, care, așa cum spunea nefericitul Iov, nu este decât o suflare. Dar, aș adăuga eu, una care face parte din Suflarea lui Dumnezeu.