„aripi de molie

în singurătatea grădinii

greierii par scrîșnetele nopții

copilul se uită la luna perfidă

stelele se ciobesc de scînduri

molia se-nvîrte bezmetic

în jurul becului avid

musculițele mor în cor livid

un păianjen negru scutură praf

o molie gîfîie-n lumină

copilul simte în coapse durerea

se așază smerit

cu pleoape de-oedip

în sînul prafului ebonit

lîngă liniștea de piatră

zbaterea se așterne secată

îi culege după un timp

aripile arse de milă"