Un istoric câștigător al Premiului Pulitzer explică, într-un limbaj clar, de ce elitele din democrațiile mondiale sunt atrase de naționalism și de autoritarism. Din Statele Unite și Marea Britanie până în Europa continentală și dincolo de ea, democrația liberală este atacată, iar autoritarismul e în ascensiune. În Amurgul democrației, Anne Applebaum, istoric al atrocităților regimului sovietic și printre primii jurnaliști americani care au avertizat în privința tendințelor antidemocrate din Occident, explică ispita naționalismului și a autocrației. În aceste eseuri captivante, autoarea afirmă că sistemele politice cu opinii radicale sunt atrăgătoare, în special când sunt în beneficiul celor loiali și îi exclud pe toți ceilalți.
Liderii despotici nu conduc singuri; se bazează pe aliați politici, birocrați și figuri publice pentru a le pava drumul și a-i sprijini. Partidele autoritare și naționaliste apărute în democrațiile moderne oferă noi surse de avere sau de putere partizanilor. Applebaum descrie mulți dintre noii contestatari ai liberalismului din toată lumea, dovedind că folosesc teorii ale conspirației, polarizări politice, rețele sociale și chiar nostalgia pentru a schimba societăți.
Elegant scrisă și cu argumente pertinente, Amurgul democrației este o analiză sclipitoare a schimbărilor actuale și o imagine încurajatoare a drumului către revenirea la valori democrate.