Deşi niciodată nu au fost gândite explicit polemic, dosarele propuse de redactorii şi de prietenii revistei Cultura nu s-au limitat nici la a fi complezente şi armonioase, ci au mizat pe dezvoltarea unor poziţii dialectice. În sensul în care, chiar dacă, spre exemplu, autorii din cadrul unui dosar susţin viziuni similare, stimulul problematizant stă chiar în propunerea subiectului şi în delimitarea faţă de generaţii şi formule anterioare. În acest mod, Cultura s-a străduit în seria a III-a să se păstreze departe de a oferi cititorilor un spaţiu comod de etalare a unor amabilităţi, evitând să reitereze formula hedonistă şi autogeneratoare pe care considerăm că au impus-o destule reviste culturale centrale ale ultimilor ani prin propuneri light şi trendy.
ŞTEFAN BAGHIU şi COSMIN BORZA