Anterior intrarii in vigoare a noului Cod de procedura civila, apelul a mai existat in legislația procesual civila din Romania, dispozițiile care il reglementau fiind abrogate de legiuitorul comunist in iunie 1952, pentru ca, ulterior, sa fie reintroduse in vechiul Cod de procedura civila, prin Legea nr. 59/1993. In prezent, sediul materiei este reprezentat de art. 466-482 NCPC. Orice analiza facuta in acest domeniu reprezinta un studiu de caz al implementarii noilor coduri in Romania.

Apelul, dincolo de a fi o cale de atac comuna, ordinara, de reformare, devolutiva, suspensiva de executare, reprezinta o transpunere a caracterului formalist al procesului civil. Acest caracter formalist, aplicabil oricarei proceduri judiciare, inclusiv celei penale, scoate in evidența, dupa cum spune prof. univ. dr. Ligia Catuna, ca „procedura este un rit” care trebuie respectat intocmai pentru a-și atinge obiectivele, respectiv stabilirea adevarului judiciar și, pe cale de consecința, stingerea conflictului care l-a determinat pe reclamant sa sesizeze instanța de judecata. Mai precis, in cazul procesului civil, apelul nu este altceva decat o etapa in stabilirea adevarului judiciar, etapa care este parcursa de parțile procesului la inițiativa celei nemulțumite, in orice mod, de hotararea judecatoreasca a primei instanțe.

Intr-o forma sintetica, utila oricarui practician al dreptului, dar suficient de argumentata pentru toți juriștii, monografia raspunde unor intrebari precum: ce este apelul; ce hotarari judecatorești pot fi atacate cu apel; cine poate declara apel și cine poate participa la judecarea apelului; ce se poate solicita instanței de apel, respectiv cum se poate critica hotararea atacata și ce poate analiza instanța de apel; care este termenul de apel; cum se judeca apelul, atat in privința chestiunilor preliminare, a excepțiilor procesuale, cat și a administrarii probelor, a dezbaterii pe fondul cauzei și a soluțiilor instanței de apel; dar și care sunt remediile impotriva hotararilor instanței de apel.