Textele cărţii de faţă acoperă un spectru tematic larg, altminteri, dacă nu ar fi fost tema oraşului imaginar/imaginat, a „arhitecturilor vorbitoare" şi a spaţiului virtual să le adune laolaltă.

Este vorba despre acel discurs, niciodată edificat (dar prin aceasta nu mai puţin real), care a influenţat estetica şi a iscat stiluri, a umflat velele spaniole în căutarea El Dorado-ului şi a celor şapte oraşe daurite din America de Nord, iar pe francezi i-a trimis în Africa subsahariană spre a întâlni splendorile arhitecturale ale Tombouctou-ului, despre care atâţia dăduseră mărturie. Este arhitectura „încremenită în proiect" la sensul propriu, pregătită să înlocuiască realitatea urbană a marilor capitale ale lumii (Paris în 1789, Berlin, Moscova, Roma dar şi Bucureşti în anii treizeci). Este orizontul mental al utopiştilor, vizionarilor şi al deschizătorilor de drumuri, nu doar în arhitectură, ci şi - sau poate mai ales - în dimensiunea socială. Trena arhitecturală urmează, însă, orice discurs politic şi îi oferă adeseori şansa legitimităţii, a exprimării agendei ideologice întru edificii şi monumente, care să transceandă contingentul. Iată de ce întreg acest discurs needificat este străbătut de firul roşu al manipulării şi controlului la diferite paliere.

Volumul va veni în întâmpinarea orizontului de aşteptare al cititorului român interesat de utopie şi istoria imaginarului, într-o vreme când prăbuşirea distopiilor sociale şi a utopiilor, deopotrivă, ar putea îndemna la „realism". Utopiile sunt însă inerente spiritului, după cum umană este închipuirea unor tărâmuri ale superbiei şi excelenţei - naturale sau edificate. Cartea se vrea, de asemenea, şi o invitaţie la cercetare interdisci-plinară şi la conectarea cercetătorilor români cu fluxul internaţional al cunoaşterii şi informaţiei. Lăsăm cititorii sa judece rezultatele, cerându-le însă a ţine seama că este una dintre primele aventuri de acest gen, cu riscurile şi posibilele neîmpliniri ce decurg de aici.