„Mi-am dorit mereu, ca profesor, să fiu înțeleasă de elevi. Descrierea elementelor muzicii din perspectiva elevului curios a fost ideea ce m-a însoțit pe parcursul scrierii acestei lucrări și am încercat să ofer cititorului o imagine diferită, mai profundă a muzicii, imagine pe care programa școlară nu o acoperă.
Copiii iubesc muzica, dar, din nefericire, reușesc în timp să separe plăcerea de a o asculta de obligația de a învăța elementele ce o compun, acestea părându-li-se plictisitoare și inutile. Din acest motiv mi-am dorit să vin în întâmpinarea nevoilor lor, întreaga lucrare fiind, poate, și un răspuns la întrebările pe care mi le-au adresat de-a lungul timpului, o lectură interesantă pentru părinți și, de ce nu, un suport pentru colegii mei.” Ana-Maria Rusu
„Ana-Maria Rusu este profesoara ideală. Lecțiile ei de muzică se desfășoară într-un entuziasm molipsitor, iar pofta cu care elevii învață lucruri noi e mai mult decât vizibilă. Ea nu este autoritatea care corectează și dictează, ci un ghid capabil să declanșeze curiozitatea. Copiii realizează ritmuri complexe pe negândite și totul pare extrem de ușor. Această carte seamănă mult cu lecțiile ei, pentru că în ambele se simte dorința de a-i determina pe elevi să descopere un teritoriu fabulos: universul sunetelor.” ADA MILEA, actor, muzician, artist independent, scriitor
„Lucrarea Anei-Maria Rusu stă sub semnul general al unei antrenante experiențe de descoperire. Scrisă tihnit, personal, generos, cartea e o călătorie în opt capitole prin limbajul, instrumentele, tehnicile, formele și genurile muzicii de la începuturile istoriei și până în prezent. Dacă ai deja curiozități muzicale, în carte și autorul ei îți vei găsi doi prieteni buni. Dacă nu, deschizând cartea sigur le vei avea. În oricare dintre cazuri te regăsești, lectura îți va prilejui bucurii, regăsiri, surprize și mirări dintre cele mai frumoase.” Mihaela Mițescu Manea, lector universitar la Universitatea de Vest din Timișoara, Departamentul de Științe ale Educației
„Dorești să afli despre Muzică? Această carte îți va fi ghid în călătoria extraordinară care îți va dezvălui o mică parte din lumea muzicală. Limbajul accesibil, ilustrațiile moderne, calitatea și varietatea informațiilor o recomandă pentru a fi prezentă atât în biblioteca personală a tinerilor, cât și în cele de specialitate.” ANNA UNGUREANU, dirijor al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”