„Acesta este poate cea mai spectaculoasă carte de până acum a istoricului Petre Opriș. Când începi să analizezi industria din perioada comunistă, inevitabil trebuie să intri în zona spionajului industrial și a proiectelor militare. Spionajul, mai ales pe vremea lui Ceaușescu, a fost un element esențial al dezvoltării industriei românești. Și astfel începi să înțelegi cum luau Ceaușescu sau diverși miniștri decizii. Inciziile adânci pe care le face autorul în corpul guvernelor comuniste scot la iveală slăbiciunile structurale ale economiei comuniste. În volumul de față, Petre Opriș a avut în vedere materiale cu tematică politico-militară și studii privind serviciile românești de informații, fenomenul emigrării românilor și economia românească – aflate în conexiune cu elementele militare care au contribuit treptat la edificarea unei politici naționale de apărare a României în timpul Războiului Rece. O asemenea abordare complexă poate fi considerată de pionerat în istoriografie, deoarece, până în prezent, nu există o lucrare românească sau străină de sine stătătoare în care să fie tratate problemele numeroase cu care s-a confruntat regimul comunist de la București pe trei planuri paralele: politico-militar, culegere de informații (spionaj și contraspionaj) și economic.” Lucian Popescu, editor Contributors.ro
Petre Opriş, unul dintre cei mai citiți și apreciați autori de pe Contributors.ro, și-a menținut activitatea științifică în sfera istoriei economiei românești și ne propune volumul de față, în colecția Contributors de la Editura Trei. Deși se află departe de lumea politică de la București, Petre Opriș descrie clar și într-un mod original slăbiciunile regimului comunist din România. El ne demonstrează că își păstrează interesul științific și este la curent cu problemele generale care s-au perpetuat în România până în prezent.
Petre Opriș este locotenent-colonel (în rezervă) și doctor în istorie (Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, 2008), cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece, în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt, inițiat de Institutul Cultural Român (Bucureşti) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars, Washington DC, S.U.A. În 2007, a publicat Industria românească de apărare. Documente (1950-1989), pentru care a primit Premiul General Radu R. Rosetti, acordat de Fundaţia Culturală Magazin istoric. A mai scris România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991), apărută în 2008, Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român, publicată în 2008 și Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989), apărută în 2018. Este coautor (împreună cu dr. Gavriil Preda) al cărții România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968), publicată în 2008 (volumul I), respectiv 2009 (volumul II).
Armata, spionaj si economie in Romania (1945-1991)
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicării:
2021
Editura:
Tip copertă:
Paperback
Nr Pag:
400
Colectie:
ISBN:
9786064008060
Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm