În nici un alt domeniu al “ştiinţei literaturii”, perspectiva sincronică asupra faptelor literare nu se îmbină mai bine cu perspectiva diacronică decît în literatura comparată, valorizîndu-le într-un sens creator. Literatura comparată se diferenţiază astfel de teoria, istoria şi critica literară, evoluînd din proximitatea acestora către o fundamentare şi formulare eseistică a judecăţii de valoare. Dacă poate fi aplicată şi în graniţele literaturii naţionale, arta comparaţiei este cu atît mai legitimă cînd se situează, prin deschiderea ei cosmopolită, în cadru universal.