Invatarea nu este un simplu proces de achizitie a cunostintelor pentru adaptarea eficienta la o lume aflata in continua schimbare, ci un context al devenirii, in care fiecare elev se descopera pe sine intre limite si posibilitati prin introspectare, examinare, reflectare. Dimensiunea autoreglatoare a invatarii evidentiaza exercitiul permanent de interpretare si reconfigurare a sensului experientelor traite in dinamica eu–lume.

Arta invatarii implica mai mult decat aplicarea unor strategii de cautare, organizare si elaborare a materialului supus memorarii; ea este o experienta hemografica, in care, prin suspendarea certitudinilor, interogare, dialogul cu sine si cu ceilalti, disputare, contemplare, elevul traverseaza spatiile ambigue ale necunoscutului interior si exterior, in demersul sau de constructie-reconstructie a realitatii.