„Preocuparea pentru artă nu este una secundară în gîndirea lui Maritain, decît poate în sensul în care ea derivă, firesc, din nucleul metafizic al filosofiei sale. Pusă în opere, această tematică se regăsește în mai multe cărți: Artă și scolastică (1920), Răspuns lui Jean Cocteau (1926), Frontierele poeziei (1935), Situația poeziei (1938), Intuiția creatoare în artă și în poezie (1953).
Cel puțin două sînt direcțiile din care poate fi abordat acest versant al operei lui Maritain, și anume dinspre o «filosofie a artei» – sintagmă pe care el o preferă termenului, considerat reductiv, de «estetică» – sau pornind de la diversele observații pe care le formulează cu privire la un artist sau altul, la poeți, la pictori, la muzicieni. Arta modernă are pentru el o semnificație aparte, marcată de conștientizarea noului statut al artistului – autonomia – și de finalitatea operei sale, judecată exclusiv din perspectiva frumosului de atins” (Alin Tat)