Tânărul și talentatul actor-regizor Daniel Nițoi reușește să mă surprindă o dată în plus. Încă de mic copil, când juca rolul lui Spiridon în „O noapte furtunoasă”, Daniel își construiește o carieră frumoasă, constantă, egală cu sine însuși.
Consecvent unui adevărat program teatral, Daniel a pus deja în scenă spectacole de mare succes la public: „Avarul”, „Gâlcevile din Chioggia”, „D-ale Carnavalului”, „Cerșetori la poarta libertății”, „Amintiri din livada cu meri” ș.a.m.d.
Vorbeam ceva mai înainte despre consecvență, căci Daniel a imaginat (și imaginează în continuare) spectacole de teatru ultraclasic, normal, cu decoruri splendide, costume pe măsură, peruci, machiaj, în cea mai bună și frumoasă tradiție a teatrului românesc de cea mai bună calitate.
Într-un peisaj teatral dominant de penibile „stand-up comedy” (mai degrabă s-ar potrivi „sit-down tragedy”), producții minore și, cu osebire, vulgare, peisaj dominat de piese cu scandaluri, amantlâcuri, triunghiuri sau paralelipipede amoroase, craci goi, silicoane până și în urechi, spectacolele lui Daniel aduc un suflu nou de eleganță, curățenie și o totală lipsă de vulgaritate. Fie ea și doar aluzivă. Ceea ce nu e puțin lucru…
Daniel cochetează și cu poezia, aducând deja pe piață două volume de versuri.
Spirit neobosit, iată-l acum și în ipostaza de autor dramatic. Și o face bine. Măcar are meritul că – spre deosebire de majoritatea dramaturgilor români – nu pune în aceeași piesă cele patru elemente: apă, aer, foc, pământ; nu pune dragoste, ură, vorbe deșucheate, Dumnezeu, credință, satanism etc. De această dată, Daniel investighează zona socialului.
Subiectul e simplu (adesea previzibil, dar asta nu e rău, dimpotrivă), despre un profesor amărât (deci, cinstit) atacat din toate părțile de nemernici și netrebnici din aproape toate categoriile sociale (de joasă speță, firește), nenorociți cărora nu le poate face față prin onestitatea sa.
Astfel, piesa devine un adevărat panopticum al unei societăți demente, dezabuzate, fără nici un fel de ideal, fără cultură, avidă doar de bani, mașini, gagici, trai pe vătrai, viitori absolvenți de bacalaureat care nici măcar nu știu să scrie și să citească. Un tablou înfiorător (pe alocuri) al unei societăți care nu-și mai găsește drumul, în totală derivă, lipsită de modele autentice, de ideal, de gânduri frumoase, de cultură – până la urmă.
Meritul său dramaturgic este acela că reușește să creeze personaje viabile, ușor de întâlnit la tot pasul. Indivizi de la marginea societății, patibulari, demni de reprezentanți lombrozieni, scursuri ale unei societăți anapoda în care mârlănia, incultura, mitocănia (toate acestea impuse de un regim blestemat!) sunt ridicate la rang de lege…
Daniel stăpânește cu siguranță mijloacele de expresie dramaturgică (ele vor evolua, sunt convins, în viitoarele piese pe care le aștept cu nerăbdare), are un dialog alert, interesant.
Așa cum mi se pare interesant și finalul fals, surprinzător, care te pune definitiv pe gânduri: nu cumva viața e vis? Asta ca să parafrazez un clasic…
Îl felicit cu sinceritate pe Daniel Nițoi pentru excursul său dramaturgic și îl asigur că, dacă va pune piesa în scenă, aș juca cu mare bucurie rolul Profesorului, ceea ce nu e puțin lucru, nu?
Succes Maître!
Eugen CRISTEA