Aici ni se deschide o poezie descarnata de ornamental. Laconismul acesta, tipic unei anume lirici germane, insa atat de prezent in general in lirica orientala, este plin de seva, frematand de densitate ideatica. Din cateva tuse, ca in picturile chineze si japoneze, se schiteaza un intreg univers. Abordarile au loc dinspre nivele multiple si intersectate: totul e real, insa ce-i adevarat?, pare a spune in mod obsedant poetul. Linistea, tacerea sunt recurente pana la mistuire. Simplitatea sporeste intensitatea sentimentelor, cum sporeste un contrabas vibratia emotionala. Intr-un cuvant, o lirica de marca, ce te urmareste mult timp dupa lectura, mai ales ca in multe texte adie trairea, rememorarea experientelor copilariei si a tineretii transilvane a poetului banatean.

Andrei Zanca