Manole Neagoe (1930-2019), cercetător științific, profesor universitar, doctor în istorie, se numără printre medieviștii români importanți care și-au dedicat întreaga activitate slujirii adevărului istoric, studiind cu pasiune și consecvență documentele istorice medievale (inclusiv cele occidentale).
Istoria noastră medievală este strâns legată de istoria popoarelor nomade. Odată cu venirea hunilor, în secolul al IV-lea, începe contactul cu popoarele turco-mongole, contact care se prelungește până în secolul al XVIII-lea. Formarea şi continuitatea poporului român sunt procese care se desfășoară în nemijlocită legătură cu popoarele migratoare. Apariţia relaţiilor feudale şi întemeierea statelor feudale Ţara Românească şi Moldova sunt momente cruciale din evoluţia poporului român care stau sub semnul prezenţei în spaţiul carpato-dunărean sau în apropierea popoarelor turcice şi mongole: pecenegii, cumanii, uzii şi tătarii.
Începând din secolul al IV-lea și până în secolul al XVIII-lea, teritoriile de la nordul Mării Negre, care aparținuseră sciților, au fost cucerite și controlate de popoarele turco-tătare. Românii nord-dunăreni, trăind la o răscruce de drumuri între Răsărit și Apus, în vecinătatea stepei eurasiatice controlate de populații nomade, vor fi influențați în istoria lor medievală de aceste popoare de stepă. Primul contact cu populația turco-mongolă a avut loc în secolul al IV-lea, odată cu incursiunile hunilor care s-au îndreptat spre Europa apuseană, pustiind-o. Atacurile tătarilor asupra teritoriilor locuite de români au fost frecvente, începând cu marea invazie din 1241. Sunt consemnate în documente luptele defensive ale domnilor români împotriva hoardelor tătare. Construirea cetăților medievale pe malul drept al Nistrului, de la Hotin (în nord) la Tighina și Cetatea Albă (în sud), a avut ca scop apărarea teritoriului Moldovei de atacurile repetate ale tătarilor Nogai care stăpâneau stepa de la nordul Mării Negre. După căderea Constantinopolului, în 1453, istoria medievală românească va fi influențată de prezența până la Dunăre și extinderea Imperiului Otoman.
În acest context sunt prezentați trei mari cuceritori – Attila, Ginghis-Han și Tamerlan –, precum și momente semnificative din istoria popoarelor mongole, care subliniază valoarea lor militară.
Scopul lucrării este acela de a ne atrage atenția asupra importanței pe care aceste popoare o au în istoria lumii, dar și asupra legăturii care a existat între ele și istoria poporul român.