Antologia Avangarda rusă – Dramaturgie apare în seria „Eu, tu, el…. şi Istoria“, coordonată de Florica Ichim la Editura Fundaţiei Culturale “Camil Petrescu”.
Volumul include texte scrise în primele trei decenii ale secolului trecut de Nikolai Gumiliov, Aleksandr Vvedenski, Daniil Harms, Igor Terentiev (toţi – jertfe ale terorii staliniste), Velimir Hlebnikov, Igor Bahterev şi Vladimir Maiakovski. Pentru o înţelegere mai bună a specificului avangardismului rus, un grupaj de manifeste şi texte programatice completează piesele antologate. Dosarul de imagini de la sfârşitul volumului familiarizează cititorul cu activitatea scenică a autorilor şi cu destinul lor încheiat atât de abrupt în anii represiunilor politice dirijate de Stalin.
Născut în Republica Moldova, poetul, prozatorul şi traducătorul Leo Butnaru este o voce remarcabilă a spaţiului literar românesc de azi. A publicat până acum mai multe volume dedicate (neo)avangardelor din spaţiul est-european (îndeosebi rus şi ucrainean), tălmăcind cu expresivitatea unui creator autentic proză, poeme şi piese de teatru.