Avantajul AI: Strategii de vânzări pentru descătușarea puterii AI, ca să economisești timp, să vinzi mai mult și să zdrobești concurența, este o carte practică despre vânzări.
Cartea este mai precis un ghid necesar pentru profesioniștii din domeniul vânzărilor care vor să integreze inteligența artificială în procesul lor de lucru pentru a economisi timp, a crește vânzările și a obține un avantaj competitiv.
Cei doi autori, ambii profesioniști în domeniul vânzărilor, subliniază faptul că:
• AI va deveni un instrument esențial pentru agenții și clienți în viitor.
• Automatizarea poate eficientiza procesele, dar nu poate înlocui relațiile umane în vânzările complexe.
• Abilitățile sociale și relaționale vor rămâne decisive pentru succes.
• Ne aflăm la începutul unei revoluții în inteligența artificială, iar cei care nu o vor adopta vor fi depășiți rapid.
Ghidul oferă metode de utilizare a AI-ului în comunicare, prospectare, planificare, negociere și încheierea tranzacțiilor, într-un format clar și concis, adaptat nevoilor vânzătorilor din prima generație AI.
Mesajul central al cărții este acesta: pregătiți-vă acum, pentru că oportunitatea AI este aici și nu trebuie ratată.
Anthony Iannarino este un autor și expert american în vânzări, care, de peste 14 ani publică zilnic articole pe site-ul său www.thesalesblog.com. În prezent are un portofoliu de peste 5.300 de articole. Este autorul a patru cărți despre metodologii moderne de vânzări și a unei lucrări recente, „The Negativity Fast”, axată pe creșterea pozitivității și succesului. Anthony susține conferințe, ateliere și seminarii pentru organizații B2B la nivel global .
Jeb Blount este autorul a 17 dintre cele mai importante cărți scrise vreodată despre vânzări și leadership în vânzări și se numără printre cei mai respectați lideri de opinie la nivel mondial în domeniul vânzărilor, leadership-ului și experienței clienților.
Prin organizația sa globală de formare profesională, Sales Gravy, Jeb și echipa sa instruiesc și oferă consultanță celor mai prestigioase organizații din lume. Site-ul său, Sales Gravy, este cel mai vizitat site dedicat vânzărilor la nivel global, iar podcastul său, Sales Gravy, a fost descărcat de peste 60 de milioane de ori.
