“Totul era spectacol la Moscova, o lume în care gangsterii deveneau artiști, căutătorii de comori îl citau pe Pușkin, iar bikerii se credeau sfinți. Rusia a cunoscut atâtea lumi, înlocuindu-se una pe cealaltă într-o progresie accelerată – de la comunism la perestroika, apoi la terapia de șoc, apoi la penurie și, în cele din urmă, la oligarhie, la stat mafiot și la megabogăție –, încât eroii ei au rămas cu sentimentul că viața nu este

decât o mascaradă strălucitoare, unde fiecare rol și orice atitudine sau credință sunt efemere, nestatornice.”

“Kremlinul schimbă mesajele după voia și în folosul său, infiltrându-se peste tot: naționaliștii europeni de dreapta sunt seduși cu mesaje anti-UE; extrema stângă este cooptată cu povești despre lupta împotriva hegemoniei SUA; conservatorii religioși din SUA sunt convinși că Kremlinul luptă împotriva homosexualității. Rezultatul este un cor de voci care acționează diferit asupra spectatorilor din toate colțurile lumii, voci care spun lucruri diferite, dar răsună concomitent în susținerea Kremlinului, ecoul lor cumulat fiind difuzat după aceea la Russia Today.“ (Peter Pomerantsev)

„Nimic nu este adevărat și totul este posibil apare la sfârșitul unui an în care președintele rus a dominat prima pagină a publicațiilor din toată lumea. Anexarea Crimeei de către ruși și susținerea rebeliunii din estul Ucrainei au fost prezentate, în cel mai bun caz, drept rezultate ale ambițiilor sale imperiale, și în cel mai rău caz, drept expresii ale unei minți nebune. Refuzul lui Pomerantsev de a menționa numele lui Putin ar putea fi o aluzie la faptul că ne concentrăm prea mult pe persoana acestuia, că ar fi atât de mare, încât nici nu mai merită să fie luat în discuție. Iar dacă nu știm și nici nu am putea afla vreodată cine este el cu adevărat, de ce să ne mai frământăm mintea cu asta?“ (The New York Times)