„Bacovia scrie despre sine scriind, în același timp, despre alienările, spaimele, bolile, tristețile și vulnerabilitățile fiecăruia dintre noi. Reprezentîndu-se, el ne esențializează, nu fără maliție, stările interioare declinante, le ocupă și le ia, așa-zicînd, în proprietate lirică. Le bacovianizează, de fapt, prin limbajul său repetitiv, dezarticulat, obsesional, basic. Arondabil tuturor curentelor poetice moderne și totuși ireductibil la acestea, poetul Plumbului și al Stanțelor... nu se lasă epuizat de nici o interpretare – arta sa liminală, de o simplitate înșelătoare, e o experiență insondabilă ca însăși trecerea noastră prin viață.”