În inconștiența acelei perioade – fiindcă aveam senzația că trupul mi-o ia înainte, cu voință proprie, ignorând comenzile cerebrale – mi se părea că nu mai pot scăpa din turbionul acela al vieții care trecea violent prin mine.

Schimbările erau prea rapide, corpul devenise o sursă insațiabilă de pofte și dorințe, cărora nu le puteam face față decât printr-un autoerotism vinovat și prin tot felul de excese. Voiam într-adevăr să ies din mine, să scap de viermele negru care-mi scurta nopțile și care mă făcea să trăiesc un perpetuu sentiment de culpabilitate.

Gelu Diaconu