În 1932, Banda trunchiului, roman postum al lui Paul van Ostaijen, stîrneşte scandal încă de la apariţia sa, nu numai din cauza scenelor scabroase, considerate pornografice, ci şi din cauza faptului că în scrierea sa puteau fi recunoscute multe dintre persoanele de vază. Nucleul groteştii îl reprezintă amestecarea lumii criminalilor cu aceea a aristocraţilor. Aici, Van Ostaijen ne arată un univers „de-a-ndoaselea”. Dacă subtitlul acestei groteşti este „o poveste romantică despre briganzi şi dragoste”, găsim o seamă de briganzi, dar puţină dragoste şi deloc romantism. Niciun subiect sacru al burgheziei tradiţionale nu scapă de critica tăioasă a lui Van Ostaijen, fie că e vorba de societate, de căsătorie, de drepturile conjugale sau dragostea romantică. „Un ton satiric este de un impact mai direct în politică şi în faţa maselor decît o demonstraţie logică”, afirmă Van Ostaijen. Reacţiile de ostilitate virulentă la apariţia cărţii sunt, într-adevăr, dovada că autorul a intuit bine. Astăzi, suntem moştenitorii unei povestiri groteşti care nu şi-a pierdut deloc seva. – Jan H. Mysjkin

Paul van Ostaijen (1896-1928) este scriitorul cel mai inovator al literelor neerlandeze din Belgia în perioada interbelică. Începând cu Music-Hall, volum de poezii publicat în 1916, nu face decât să înnoiască poezia neerlandofonă, introducând mai întâi unanimismul francez, apoi expresionismul umanitar german. În timpul șederii sale la Berlin, între 1918 și 1921, devine prieten cu scriitori și pictori ai mișcării Dada. După întoarcerea sa în Belgia, se stabilește la Anvers, unde conduce o galerie de artă, apoi la Bruxelles, evoluând ca poet spre „poezia pură”. Moare pe 18 martie 1928, ros de tuberculoză, într-un sanatoriu particular din Miavoye-Anthée, un sat din provincia Namur.