Licenţiat în filosofie şi litere (1930), îşi susţine doctoratul în 1938, la îndemnul lui Mihail Dragomirescu, cu o lucrare despre proza lui Barbu Ştefănescu Delavrancea. În căutarea unei catedre stabile, peregrinează, după absolvire, prin câteva şcoli de stat (serale, de ucenici) sau colegii particulare din Bucureşti, ulterior schimbând profesia de dascăl cu slujbe administrative (la Primăria capitalei, Observatorul astronomic popular, Pinacoteca municipală).
Debuta, ca elev, în „Lumea copiilor” din 1923, în anul următor tipărind şi o primă carte (Din ţara basmelor), în „regia” părintelui său; publică snoave, amintiri, poveşti şi versuri în atractivele reviste interbelice pentru cei mici: „Dimineaţa copiilor”, „Universul copiilor”, „Lumina copiilor”. A mai colaborat la „Universul”, „Convorbiri literare”, dar şi la foi modeste, ca „Opaiţul satelor”, la calendare şi diverse almanahuri. Câteva încercări de istorie literară se apleacă, de preferinţă, spre clasici: Un plagiat ardelenesc după romanul „Ciocoii vechi şi noi” al lui N. Filimon (1932) şi Delavrancea. Omul şi opera şi Eminescu, dramaturg (ambele din 1940).
Banul Maracine
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicării:
2018
Editura:
Tip copertă:
Paperback
Nr Pag:
126
Colectie:
ISBN:
9786064603036
Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm