Este ultima parte a unei "trilogii". La început a fost Plânsul bătrânului tenor dramatic sovietic. Memorator pentru tanchişti, unde ideea era să provocăm scrisul prin ceva din afara lui: prin ecouri stereofonice. A urmat Pas de deux, care a presupus o reiterare parțială a năravurilor anterioare.
Bifrons şi-a propus să extragă proza din documente istorice, în special din cele privind Banatul, ținut a cărui relevanță în timp riscă să nu mai fie cunoscută nici măcar de localnici. Gândul mai îndepărtat era acela ca, pornind de la iscodiri pe spații mici, să punem în evidență nuclee romanești și apoi, fiecare în felul lui, să dea câte un produs epic de largă întindere. -- VIOREL MARINEASA